Broscoiul fermecat

Broscoiul fermecat

Este o poveste frumoasă, care îi învață pe copii să își țină promisiunile făcute și le sugerează că se pot întâmpla miracole atunci când dai șanse cuiva să-ți devină prieten.

Este o poveste despre o prințesă răsfățată care a scăpat mingea ei de aur într-un iaz și a promis să devină prietenă cu broascoiul doar pentru a obține mingea înapoi. După ce ea a primit mingea înapoi, prințesa uită imediat de promisiunea ei. Broscoiul o urmează pe prințesă la castel și atunci când regele aude despre acest lucru, el este foarte dezamăgit de fiica sa și îi spune să-si respecte cuvântul dat. Numai după ce ea acceptă broscoiul în camera ei și îl sărută de noapte bună, broscoiul dezgustător se transformă într-un prinț fermecător.

Povestea apare publicată în 1812, în prima colecție de basme a Fraților Grimm. În notele inițiale au existat două povești, una a fost numită Prințul broscoi și cea de-a doua Regele broască. Poveștile au fost traduse în limba engleză de către Edgad Taylor în 1823, care a combinat elemente din ambele povestiri și a ales să numească povestea Prințul Fermecat. Povestea se găseste și sub denumirea de Broscoiul fermecat, denumire pe care noi o preferăm, pentru că păstrează misterul și surpriza de la final.

Costul de achiziție al marionetelor acestei povești este de 480 lei (120 lei/personaj).

După ce aveți personajele, puteți să porniți sonorul poveștii de pe link-ul de mai jos și astfel, puteți face teatru de păpuși oriunde. Copiii vor fi extrem de captivați. Iar dacă achiziționați personajele celor trei povești primiți o scenă de teatru de păpuși cadou.